“Belê, mêrê min û du keç û kurekî min hene.”
“Sì, mio marito ed io abbiamo due figlie e un figlio.”
“Du keçên min jî hene, lê min dev ji hevserê xwe berdaye.”
“Anch’io ho due figlie, ma sono divorziata.”
“Keçên te çend salî ne?”
“Quanti anni hanno le tue figlie?”
“Mina çar salî ye. Ew diçe pêşdibistanê. Miriam deh salî ye, ji ber vê yekê ew diçe dibistanê.”
“Mina ha quattro anni. Va alla scuola materna. Miriam ha dieci anni e va a scuola.”
“Zarokên min hemû diçin dibistanê. Kurê min dê sala bê mezûn bibe.”
“Tutti i miei figli sono a scuola. Mio figlio si diploma l’anno prossimo.”
“Ew pırxweş e! Ew qas zû mezin dibin. Ew dixwaze paşê çi bike?”
“Ottimo! Crescono così in fretta. Cosa vuole fare dopo?”
“Ew dixwaze karekî peyda bike, lê ez jê re dibêjim divê li şûna wî biçe zanîngehê.”
“Lui vuole trovare lavoro, ma io invece gli dico di andare all’università.”
“Ev fikreke baş e. Ez jî hêvî dikim ku zarokên min rojekê biçin zanîngehê.”
“È una buona idea. Anch’io spero che i miei figli vadano all’università un giorno.”
