Edson s-a născut în Angola, chiar după ce țara a devenit independentă. El era un băiat foarte înalt. Datorită înălțimii sale s-a făcut remarcat. Oamenii care dădeau arme copiilor pentru a lupta ca soldați în războiul civil își doreau băieți ca el.
Mamei sale i-a fost frică că îl vor lua, așa că a decis să-l trimită să locuiască în Portugalia cu o mătușă. Ea credea că acolo va fi în siguranță.
La început a fost foarte greu, deoarece lui Edson îi era dor de vremea caldă, de mâncarea tradițională și, mai ales, de îmbrățișările și pupicii mamei sale.
Nu vorbea bine portugheza și îi era foarte greu să urmărească cursurile și conversațiile colegilor de clasă. Se întreba dacă până la urmă a fost o idee bună să vină în Portugalia.
Într-o zi, un profesor a observat cât de bun era la baschet. S-a alăturat unei echipe de baschet și a avut mare succes. A devenit popular la școală și și-a făcut prieteni. De asemenea, a devenit mai încrezător.
Acum că este adult, Edson antrenează copii refugiați și pe alții care riscă să fie excluși din societate. Odată, înălțimea lui l-a pus în pericol să devină copil soldat. Acum, înălțimea lui îi dă putere să îi ajute pe alții să se simtă în siguranță.